Progresul în Parkour

"Trebuie să facem ceea ce nu ştim să facem pentru a învăţa a o face" O. Reboul     Învăţarea : soluţie posibilă bazată pe un lucru ştiut dinainte. Platon comenta : " Nu învăţăm niciodată ceea ce ştim deja. Tot ceea ce învăţăm să facem reprezintă punerea în practică a unei cunoştinte înnăscute sau deja dobândite, învăţarea constând doar în a lega aceste cunoştinţe şi de a le selecţiona după nevoie."

Învăţarea prin încercare şi eroare este indispensabilă. Învăţăm prin imitare şi repetiţie. Repetiţia nu este o reproducere identică, ci ea permite de fiecare dată un progres.

Nu ne apucăm de Parkour doar pentru că este la modă - cei care o fac, nu vor rezista în timp. Traceurii începători, în fond, nu sunt chiar începători. Majoritatea au un trecut energic, o parte a copilăriei cu perioade de căţărări în copaci, de sărit garduri, de alergări viteză etc. Ceea ce nu au este tehnica propriu-zisă specifică Parkour-ului, dar odată dobândită aceasta din urmă, ei intră în rândurile practicanţilor de Parkour. Pentru traceurii care au urmat drumul maeştrilor sau idolilor lor, cunoştinţele aparţin celor care au cea mai bogată experienţă, urmându-le drumul şi văzându-i evoluând este o şcoală bună de unde învăţăm multe, a-i imita este însă o eroare. A alerga ca unul sau a sări ca altul este o eroare. Trebuie să-ţi deschizi orizonturile şi să faci aşa cum te simţi cel mai bine, urmându-ţi posibilităţile propriului corp.

Respectă-ţi morfologia : Unii au braţe lungi, alţii picioare scurte, alţii au detentă, alţii au muşchii formaţi...toate aceste diferenţe contribuie la o imagine unică a Parkour-ului. Fiecare este obligat să evolueze folosind tehnicile deja existente, dar să se antreneze respectându-ţi corpul şi propriile posibilităţi.

Astfel, un traceur, ca orice alt atlet, trebuie să treacă prin anumite faze, să depăşească unele praguri pentru a trece la un nivel superior de performanţă, fără a risca sau mai grav, a se accidenta (aplicându-se principiul mersului pe bicicletă sau pe skiuri).

Parkour-ul, ca şi orice practică în care viaţa este pusă în pericol, nu ocoleşte regula învăţării şi a stăpânirii mişcărilor.

Filosofia Parkour în faţa unei sărituri este : "daca nu te simţi în stare, nu sări" . Chaw Belle Dinh din grupul "Yamakasi" a trecut pe lângă un obstacol timp de 5 ani, neîndrăznind să îl sară. Până în ziua în care a simţit momentul - venise ziua - era pregătit. Iată în câteva cuvinte ce înseamnă filosofia Parkour.

Filosofia implică întotdeauna problema adevărului. Întrebarea ei specifică este cea a esenţei înseşi. Dacă Parkour este o filosofie, atunci trebuie cautată esenţa sa. Această esenţă trebuie să existe în practica noastră şi în experienţa noastra în Parkour.

"Toate funcţiile omului - psihologice, intelectuale şi afective - sunt construite plecând de la un element comun - corpul în relaţia sa cu mediul" (Piaget şi Wallon).

A-ţi găsi calea. Aceasta căutare o găsim în toate artele, inclusiv Artele Marţiale. Nu voi practica arta deplasării a lui David Belle sau Sebastien Foucan ci propria mea artă a deplasării. Arta supremă este de a face din această artă, propria sa artă. Fără să copiem - să construim, să alergăm, să sărim, să zburăm în stilul nostru. Le mulţumim iniţiatorilor şi modelelor noastre, dar de astăzi o vom face pe cont propriu, singuri, în stilul nostru. Domnilor iniţiatori, ajutaţi-ne să practicăm singuri, fără ajutor.

"Nu cu creierul gândeşte omul, ci cu întregul său corp..." Janet